A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
SADISM
Perversiune sexuala in care satisfactia e legata de suferinta sau umilirea produse unei alte persoane. Psihanaliza extinde notiunea de sadism dincolo de perversiunea descrisa de sexologi, identificand numeroase manifestari latente, in special infantile, si facand din el una din componentele fundamentale ale vietii pulsionale.
SADISM-MASOCHISM, SADO-MASOCHISM
Expresie care subliniaza nu numai faptul ca pot exista simetire si complementaritate intre cele doua perversiuni, sadica si masochista, ci care desemneaza o pereche fundamentala de contrarii atat in evolutia, cat si in manifestarile vietii pulsionale. Din aceasta perspectiva, termenul sado-masochism, utilizat in sexologie pentru a desemna formele combinate ale acestor doua perversiuni, a fost preluat in psihanaliza, mai ales in Franta de catre Daniel Lagache, pentru a sublinia interrelatia acestor doua pozitii atat in conflictul intersubiectiv (dominatie-supunere), cat si in structurarea persoanei (autopedepsire).
SCENA ORIGINARA
Scena de raport sexual intre parinti, observata sau presupusa dupa anumite indicii si fantasmata de copil. In general, ea este interpretata de acesta ca un act de violenta din partea tatalui.
SCENA PRIMITIVA
Expresie utilizata de obicei de psihanalistii de limba franceza ca echivalent pentru ceea ce Freud a numit Urszene. In ceea ce ne priveste, preferam traducerea: scene originaire (scena originara).
SCHIZOFRENIE
Termen creat de E. Breuler (1911) pentru a desemna un grup de psihoze a caror unitate fusese deja aratata de Kraepelin, care le subsumase categoriei „dementei precoce”, deosebind trei forme ramase clasice: hebefrenica, catatonica si paranoida. Introducand termenul schizofrenie, Breuler vrea sa puna in evidenta ceea ce constituie in opinia sa simptomul fundamental al acestor psihoze: Spaltung („disociere”). Termenul s-a impus in psihiatrie si psihanaliza in pofida divergentelor dintre diferitii autori asupra aspectului care asigura schizofreniei specificitatea si, implicit, asupra extensiunii acestui cadru nosografic.
Clinic, schizofrenia se manifesta in forme in aparenta foarte diferite, pe baza carora sunt degajate de obicei urmatoarele caracteristici: incoerenta gandirii, actiunii si afectivitatii (desemnata prin termenii clasici de discordanta, disociere, dezagregare), detasarea de realitate cu repliere asupra propriei persoane si predominanta unei vieti interioare axate pe productii fantasmatice (autism), activitate deliranta mai mult sau mai putin marcata, intotdeauna slab sistematizata.
In sfarsit, caracterul cronic al maladiei, care evolueaza in cele mai diferite ritmuri in sensul unei „deteriorari” intelectuale si afective, ajungand adesea la stari cu aspect demential, constituie pentru cea mai mare parte a psihiatrilor o trasatura majora, in absenta careia nu poate fi pus diagnosticul de schizofrenie.
SCOP (- PULSIONAL)
Activitate impusa de presiunea pulsiunii si care conduce la o descarcare a tensiunii interne; aceasta activitate este sustinuta si orientata de fantasme.
SEDUCTIE (SCENA DE -, TEORIE A SEDUCTIEI)
1. Scena reala sau fantasmatica, in care subiectul (de obicei, un copil) sufera pasiv, din partea unei alte persoane (cel mai adesea un adult), avansuri si manevre sexuale.
2. Teorie elaborata de Freud intre 1895 si 1897, ulterior abandonata, care atribuie amintirii scenelor reale de seductie rolul determinant in etiologia psihonevrozelor.
SENTIMENT DE INFERIORITATE
Pentru Adler, sentiment bazat pe o inferioritate organica efectiva. In cazul complexului de inferioritate, individul incearca sa-si compenseze mai mult sau mai putin reusit deficienta. Adler acorda unui asemenea mecanism o semnificatie etiologica general valabila pentru ansamblul afectiunilor.
Dupa Freud, sentimentul de inferioritate nu este naparat legat de o inferioritate organica. El nu este un factor etiologic ultim, ci trebuie inteles si interpretat ca un simptom.
SENTIMENT DE VINOVATIE
Termen utilizat in psihanaliza intr-un sens foarte larg. El poate desemna o stare afectiva consecutiva unui act pe care subiectul il considera condamnabil, motivul invocat putand fi de altfel mai mult sau mai putin adecvat (remuscarile criminalului sau autoreprosuri in aparenta absurde), precum si un sentiment difuz de degradare morala personala fara legatura cu un act precis si pe care subiectul si-l imputa.
Pe de alta parte, analiza il prezinta ca pe un sistem de motivatii inconstiente, care explica comportamentele de esec, actele de delicventa, suferintele pe care subiectul si le impune, etc.
In acest sens, cuvantul sentiment nu trebuie utilizat decat cu prudenta, impusa de faptul ca subiectul poate sa nu se simta vinovat la nivelul experientei constiente.
SERIE COMPLEMENTARA
Termen utilizat de Freud in etiologia nevrozei, pentru a depasi alternativa care impune alegerea intre factori exogeni si endogeni: in realitate, acesti factori sunt complementari, fiecare dintre ei putand fi cu atat mai slab, cu cat celalalt este mai puternic, astfel incat un ansamblu de cazuri poate fi ordonat intr-o scala in care cele doua tipuri de factori variaza in sens invers; doar la cele doua extreme ale seriei putem gasi un singur factor.
SEXUALITATE
Din perspectiva experientei si a teoriei psihanalitice, sexualitatea nu desemneaza doar activitatile si placerea care depind de functionarea aparatului genital, ci o serie intreaga de excitatii si activitati prezenta inca din copilarie, care produc o placere ireductibila la satisfacerea unei nevoi fiziologice fundamentale (respiratie, foame, excretie, etc) si care sunt incluse ca elemente in forma numita a iubirii sexuale.
SIMBOLIC (s.m.)
Termen introdus (sub forma sa de substantiv masculin) de J. Lacan, care distinge in campul psihanalizei trei registre esentiale: simbolicul, imaginarul si realul. Simbolicul desemneaza ordinea de fenomene structurate ca un limbaj cu care psihanaliza are de a face. Acest termen se refera si la faptul ca eficienta curei are ca principiu caracterul fondator al cuvantului.
SIMBOLISM
A. In sens larg, mod de reprezentare indirecta si figurata a unei idei, a unui conflict, a unei dorinte inconstiente; in acest sens, in psihanaliza, orice formatiune substitutiva poate fi considerata simbolica.
B. In sens restrans, mod de reprezentare care se distinge in primul rand prin constanta raportului dintre simbol si simbolizatul inconstient, o asemenea constanta fiind prezenta nu numai la acelasi individ si de la un individ la altul, ci si in domeniile cele mai diverse (mit, religie, folclor, limbaj, etc) sau ariile culturale cele mai indepartate unele de altele.
SPAIMA
Reactie la o situatie de pericol sau la stimuli externi foarte intensi care surprind subiectul nepregatit, in asa fel incat el nu se poate proteja de acestia si nu ii poate domina.
SINE (subst.)
Una dintre cele trei instante descrise de Freud in cea de-a doua sa teorie despre aparatul psihic. Sinele constituie polul pulsional al personalitatii; continuturile sale, expresii psihice ale pulsiunilor, sunt inconstiente: unele mostenite si innascute, altele refulate si dobandite.
Din punct de vedere economic, sinele este pentru Freud rezervorul principal al energiei psihice; din punct de vedere dinamic, el intra in conflict cu eul si cu supraeul, care, din punct de vedere genetic, reprezinta diferentierile sale.
STADIU FALIC
Stadiu al organizarii infantile a libidoului, ulterior stadiilor oral si anal si caracterizat prin unificarea pulsiunilor partiale sub primatul organelor genitale; spre deosebire de organizarea genitala puberala, copilul, baiat sau fata, nu cunoaste in acest stadiu decat un singur organ genital, organul masculin, iar opozitia sexelor este echivalenta cu opozitia falic-castrat. Stadiul falic corespunde momentului culminant si declinului complexului Oedip; complexul de castrare este prevalent in acest moment.
STADIU GENITAL (sau ORGANIZARE GENITALA)
Stadiu al dezvoltarii psihosexuale caracterizat prin organizarea functiilor partiale sub primatul zonelor genitale; el este alcatuit din doi timpi, separati prin perioada de latenta: faza falica (sau organizarea genitala infantila) si organizarea genitala propriu-zisa care se instaleaza la pubertate. Anumiti autori rezerva termenul organizare genitala pentru cel de-al doilea timp, incluzand faza falica printre organizarile pregenitale.
STADIU LIBIDINAL
Etapa a dezvoltarii copilului, caracterizata printr-o organizare, mai mult sau mai putin marcata, a libidoului sub primatul unei zone erogene si prin predominarea unui anumit mod de relatie de obiect. In psihanaliza, notiunea de stadiu a cunoscut o extindere mai mare, incercandu-se definirea stadiilor evolutiei eului.
STADIUL OGLINZII
Dupa J. Lacan, faza a constituirii fiintei umane, care se situeaza intre sase si optsprezece luni; copilul aflat inca intr-o stare de neputinta si de necoordonare motorie, anticipeaza imaginar perceperea si controlul unitatii sale corporale. Aceasta unificare imaginara se realizeaza prin identificarea cu imaginea semenului ca forma totala; ea este ilustrata prin experienta concreta in care copilul percepe propria-i imagine intr-o oglinda.
Stadiul oglinzii constituie matricea si schita a ceea ce va fi eul.
STADIU ORAL
Primul stadiu al evolutiei libidinale: placerea sexuala este legata predominant de excitarea cavitatii bucale si a buzelor care insoteste hranirea. Activitatea de nutritie ofera semnificatiile elective cu ajutorul carora se exprima si se realizeaza relatia de obiect; de exemplu, relatia de iubire cu mama este marcata prin semnificatiile: a manca, a fi mancat.
Abraham a propus subdivizarea acestui stadiu in functie de doua activitati diferite: suptul (stadiu oral precoce) si muscatul (stadiul sadic-oral).
STADIU SADIC-ANAL
In conceptia lui Freud, al doilea stadiu al evolutiei libidinale, care poate fi situat cu aproximatie intre 2 si 4 ani; este caracterizat de organizarea libidoului sub primatul zonei erogene anale; relatia de obiect este impregnata cu semnificatii legate de functia de defecare (expulzie-retentie) si de valoarea simbolica a materiilor fecale. Acum se afirma sado-masochismul in relatie cu dezvoltarea capacitatii de a controla musculatura.
STADIU SADIC-ORAL
Conform unei subdiviziuni introduse de K. Abraham, al doilea timp al stadiului oral; este marcat de aparitia dintilor si a activitatii de muscare. Acum incorporarea capata sensul unei distrugeri a obiectului, ceea ce implica intrarea in joc a amibivalentei in relatia de obiect.
STARE HIPNOIDA
Termen introdus de J. Breuer: stare de constiinta analoaga celei create prin hipnoza; aceasta stare presupune aparitia unor continuturi de constiinta care nu intra decat putin sau deloc in legatura asociativa cu restul vietii mentale; are ca efect formarea de grupari separate de asociatii. Breuer vede in starea hipnoida, care introduce un clivaj (Spaltung) in sanul vietii psihice, fenomenul constitutiv al isteriei.
STAZA LIBIDINALA
Proces economic despre care Freud presupune ca ar putea fi la originea declansarii nevrozei sau psihozei: libidoul care nu mai gaseste calea spre descarcare se acumuleaza la nivelul formatiunilor psihice; energia astfel acumulata isi va gasi utilizarea in formarea simptomelor.
SUBCONSTIENT sau SUBCONSTIINTA
Termen utilizat in psihologie pentru a desemna fie ceea ce este insuficient de constient, fie ceea ce se afla sub pragul constiintei actuale sau chiar inaccesibil acesteia; folosit de Freud in primele sale scrieri ca sinonim al inconstientului, termenul a fost curand abandonat din cauza echivocurilor pe care le putea produce.
SUBLIMARE
Proces postulat de Freud pentru a explica activitatile umane in aparenta fara legatura cu sexualitatea, dar care se alimenteaza din forta pulsiunii sexuale. Freud a descris ca activitati de sublimare mai ales activitatea artistica si investigatia intelectuala.
Se considera ca pulsiunea este sublimata atunci cand ea este deviata spre un scop nou, nesexual si vizeaza obiecte socialmente valoroase.
SUMA DE EXCITATIE
Unul din termenii utilizati de Freud pentru a desemna factorul cantitativ ale carui transformari constituie obiectul ipotezei economice. Termenul pune accentul asupra originii acestui factor: excitatiile, externe si mai ales interne (sau pulsiunile).
SUPRADETERMINARE (sau DETERMINARE MULTIPLA)
Faptul ca o formatiune inconstienta – simptom, vis, etc. – trimite la o pluralitate de factori determinanti. Aceasta idee poate fi inteleasa in doua moduri diferite:
a) Formatiunea respectiva este rezultanta mai multor cauze, ea neputand fi explicata doar de una din aceste cauze;
b) Formatiunea trimite la elemente inconstiente multiple, care se pot organiza in secvente semnificative diferite, fiecare dintre acestea putand avea, la un anumit nivel de interpretare, propria sa coerenta. Acest al doilea sens este de obicei preferat.
SUPRAEU
Una dintre instantele personalitatii descrisa de Freud in cadrul celei de a doua teorii asupra aparatului psihic: rolul sau este echivalent cu cel al unui judecator sau cenzor in raport cu eul. Dupa Freud, constiinta morala, autoobservarea, formarea idealurilor sunt functii ale supraeului.
In mod clasic, supraeul este definit ca mostenitorul complexului Oedip. El se constituie prin interiorizarea exigentelor si interdictiilor parentale.
Anumiti psihanalisti considera ca formarea supraeului are loc mai devreme, in stadiile preoedipiene (Melanie Klein), sau cel putin cauta comportamente si mecanisme psihologice foarte precoce, care sa constituie precursori ai supraeului (Glover, Spitz, de exemplu).
SUPRAINTERPRETARE
Termen utilizat in cateva randuri de Freud referitor la vis pentru a desemna o interpretare care se contureaza secundar, dupa ce a fost realizata o prima interpretare coerenta si aparent completa. Suprainterpretarea isi gaseste ratiunea fundamentala de a fi in supradeterminare.
SUPRAINVESTIRE
Investirea suplimentara a unei reprezentari, perceptii, etc. care au fost deja investite. Acest termen se refera mai ales la procesul atentiei, in cadrul teoriei freudiene a constiintei.
SURSA A PULSIUNII
Origine interna specifica pentru fiecare pulsiune determinata: fie locul in care apare excitatia (zona erogena, organ, aparat), fie procesul somatic care se produce in aceasta parte a corpului si care este perceput ca excitatie.