Scrisoare-deschisă
Asociația Română de Psihiatrie si Psihoterapie
Referitor la tragedia de la Spitalul Săpoca facem următoarele precizări: În calitate de corp profesional național al specialiștilor psihiatri, am observat cu îngrijorare tentative de translare a discursului din spațiul public, de la neajunsurile și racilele din psihiatria românească către acuzații nesusținute, neargumentate științific și nedovedite până în prezent de malpraxis, cu mutarea centrului de greutate al atenției publice către presupusă neglijență în serviciu sau greșeli ale cadrelor medicale.
Psihiatria se află într-o poziție atât ingrată, vulnerabilă dar și de o mare responsabilitate și importanță socială, la interfața dintre percepția publică a siguranței cetățenilor și drepturile categoriilor vulnerabile de pacienți cu probleme psihice, necesitând sprijin și recunoaștere activă din partea autorităților pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite, și nu oprobriu public sau stigmatizare.
Manifestările de violență și heteroagresivitate/auto-agresivitate în rândul pacienților cu tulburări psihice majore sunt rare (aproximativ 10% din prezentările în urgență) și în general controlate de serviciile existente, dar cele extreme sunt excepții notabile reprezentând uneori debutul medico-legal al unei manifestări psihice de raptus de agitație psiho-motorie.
ARPP a susținut permanent în ultimii ani prin nenumărate memorii, sesizări și intervenții publice și continua să militeze pentru o reașezare a psihiatriei în matca atenției decidenților politici, reașezare nu doar declarativă sau reactivă atunci când se întâmplă o tragedie, ci prin finanțare consistentă și implementare de programe concrete.
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie poate oferi autorităților statului atât consultanță, cât și propuneri concrete de măsuri pentru ca asemenea tragedii să poată fi pe viitor evitate și pentru gestionarea mult mai aplicată a situațiilor de mare risc, luând în considerare și caracterul de imprevizibilitate a unor manifestări psihopatologice.
Astfel, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie propune un set de măsuri care să cuprindă printre altele:
- Programe naționale dedicate, cu finanțare de la buget pentru pacienții cu psihoze, tulburări depresive și bipolare demență, alcooolism și drogodependențe;
- Registru national pentru tulburările psihice majore, inclusiv cu antecedente de auto/heteroagresivitate și potential suicidar;
- implementarea managementului de caz în psihiatrie, la nivel national;
- dezvoltarea națională a centrelor de sănătate mintală și psihiatriei comunitare;
- înființarea de echipe mobile;
- un lanț terapeutic articulat și bine definit care să urmeze pacientul de la ieșirea din spital și până la reinserția socio-familială care să cuprindă specialistul din spital, ambulator, medic de familie, asistent social, psiholog;
- programe continue de competență și atestat în domeniul adicțiilor (alcool, droguri etc.) pentru pregătirea temeinică și trainingul specializat pentru personalul superior și mediu în vederea gestionării profesioniste a manifestărilor potential generatoare de violență/heteroagresiviate;
- training intensiv pentru intervenția în urgențele psihiatrice și contenția mecanică a pacienților în conformitate cu legea sănătății mintale 487/2002;
- redefinirea indicatorilor spitalicești pentru psihiatrie în sensul prioritizării calității și durabilității intervențiilor și nu a volumului de externări scurte care prezintă riscul recăderilor frecvente;
- investiții adecvate în infrastructura psihiatrică învechită precum și dotări corespunzătoare unei asistențe moderne și eficiente la nivel european, incluzând reorganizarea/înființarea de secții specializate pe anumite patologii cum ar fi adicțiile, psiho-geriatria, cu personal calificat, normare modernă și training specific pentru a evita supraaglomerarea și incidente grave în secțiile de psihiatrie generală;
- asigurarea numarului optim de cadre medicale în secția de psihiatrie general acuți și în compartimentele cu persoane cu adicții, în sensul unui numar sporit de cadre medicale/pat de spitalizare decât cel prevazut actualmente; – asigurarea unui raport adecvat între personalul de sex feminin și masculin (fără nici o intenție de discriminare), având în vedere că persoanele cu tulburari psihice, cu grad de periculozitate, trebuie uneori contenționate mecanic;
- Programe naționale de educație a populației privind tulburările psihice și cele legate de substanțe.
Vă asigurăm de întrega deschidere și disponibilitate din partea Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie pentru schimbări benefice și programe concrete, realmente în sprijinul remedierii și îmbunătățirii situației dificile a psihiatriei românești.
București, 20.08.2019