Cu profundă tristețe anunțăm trecerea în neființă a Profesorului Dr. Eliot Sorel, o personalitate remarcabilă în lumea psihiatriei și un pilon al comunității academice internaționale.
Profesor în cadrul Universității George Washington, Washington DC, și expert al Organizației Mondiale a Sănătății, National Institute of Health al SUA, Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și al Băncii Mondiale, duminică, 13 octombrie 2024, Profesorul ne-a părăsit, lăsând în urmă o moștenire vastă de cunoaștere, inspirație și dedicare.
Profesorul Eliot a fost remarcat pentru contribuțiile sale în domeniul psihiatriei și cercetării. Pe parcursul unei cariere de câteva decenii, a îndrumat nenumărate generații de studenți, devenind pentru aceștia nu doar un mentor, ci și un exemplu de integritate și curiozitate intelectuală.
Cu o vastă expertiză în domeniul său, a publicat numeroase lucrări și studii de referință, care continuă să fie citite și apreciate în întreaga lume. Pe lângă realizările sale academice, Profesorul Eliot Sorel va fi amintit pentru empatia sa, pentru pasiunea cu care ne-a încurajat sa ne depășim limitele și pentru impactul pozitiv pe care l-a avut asupra comunității academice psihiatrice românești, față de care și-a arătat suportul și generozitatea de fiecare dată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!