Romania face parte din categoria tarilor cu populatie foarte stresata. Aceasta este numai una dintre concluziile celei mai asteptate manifestari dedicate stresului, anxietatii si depresiei, Conferinta Nationala Interdisciplinara Stresul, Anxietatea, Depresia (SAD) si complicatiile lor, care s-a desfasurat de curand, la Bucuresti.
„Ne-am gandit sa aducem in acesta editie informatii mai degraba pentru celelalte specialitati. Sunt lucruri pe care nu le intalnim la psihiatrie, dar care ajung suficient de tarziu la psihiatrie”, a declarat prof. univ. dr. Mirela Manea,coordonatorul stiintific al manifestarii, care a oferit ca exemplu tulburarea anxioasa, frecvent intalnita in practica medicala in general si in practica psihiatrica in special.
“Persoanele cu tulburari anxioase supraestimeaza pericolul situatiilor de care se tem, sau le evita. Anxietatea este insotita de convingerea neputintei in fata pericolului, iar asocierea simptomelor vegetative genereaza discomfort somatic. Se declanseaza un cerc vicios, prin care anxietatea se autointretine”, a aratat prof. univ. dr. Mirela Manea in prezentarea sa.
Pe langa simptomele psihice, anxietatea se caracterizeaza insa si prin simptome respiratorii, cardiovasculare (tahicardie, palpitatii, sincopa, parestezii la nivelul membrului superior stang), neurologice (cefalee, vertij, iluzii vizuale), gastrointestinale (modificarile de tranzit in sensul cresterii, colici, greata, voma, dureri abdominale) sau musculare.
Pe parcursul celor doua zile ale conferinte, la lucrarile evenimentului au fost prezenti peste 400 de participanti, medici psihiatri si din alte specialitati, psihologi, psihoterapeuti, farmacisti, asistenti medicali si de farmacie, dar si 20 de studenti, dornici sa invete de la cei 25 de lectori invitati.