Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, prelungirea și prorogarea unor termene, și pentru reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României
Text integral → (descarca fisier in format „pdf”)
Extras din textul Proiectului HG de punere în aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 195/2020:
„Prin reglementările proiectului de hotărâre sunt puse în aplicare dispozițiile Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum și o serie de măsuri care au în vedere limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, având în vedere evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și faptul că neluarea unor măsuri urgente ar avea un impact deosebit de grav asupra dreptului la sănătate și la viață al persoanelor.”
Prevederi privind consultaţia la distanţă:
„Art. 13 (1) Numărul maxim de consultații acordate la nivelul furnizorilor de servicii medicale în asistența medicală primară și din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice este de maxim 8 consultații pe oră/medic, pentru perioada pentru care este instituită starea de urgență, cu posibilitatea acordării de către medicul de familie a două consultații/lună/pacient cu boli cronice.
(2) În vederea asigurării accesului asiguraților și persoanelor beneficiare ale pachetului minimal la serviciile acordate de medicii de familie și de medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pe perioada stării de urgență, se instituie consultaţia la distanţă care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră menţionate la alin.(1), pentru serviciile medicale – consultații medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, respectiv în pachetul minimal de servicii medicale.
(3) Pentru persoanele aflate pe teritoriul României care nu sunt beneficare ale pachetului de servicii de bază sau pachetului minimal de servicii medicale, precum și persoanele beneficiare ale pachetului minimal de servicii medicale – în vederea asigurării managementului pacienților simptomatici de către medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice din ambulatoriul clinic – pe perioada stării de urgență, se instituie consultaţia la distanţă pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii/oră menţionate la alin.(1).
(4) Medicul de familie, precum și medicul specialist din ambulatoriul clinic, va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului, precum și în registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
(5) Consultațiile la distanță prevăzute la alin. (2) se acordă și se decontează conform reglementărilor legale în vigoare aplicabile consultațiilor la cabinet prevăzute în pachetele de servicii.
(6) Consultațiile la distanță prevăzute la alin. (3) acordate de către medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice din ambulatoriul clinic – se asimilează consultațiilor din pachetul de servicii de bază acordate la cabinet pentru afecţiuni acute, subacute şi acutizări ale unor afecţiuni cronice și se acordă și se decontează conform reglementărilor legale în vigoare aplicabile consultațiilor la cabinet.
(7) Consultațiile la distanță ce pot fi acordate în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private, pe perioada stării de urgență, pentru emiterea prescripției medicale în situațiile prevăzute la art. 6 alin. (3), nu sunt asimilate unor consultații programate/programabile.
(8) Medicii din spital eliberează, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu, conform prevederilor legale în vigoare, dacă se recomandă un tratament în ambulatoriu, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, și pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, respectiv pentru maximum 90 de zile, cu excepția medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost- volum-rezultat pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile.
(9) Unitățile de specialitate care preiau în evidență bolnavi din programele naționale de sănătate derulate prin unități sanitare cu paturi care fac obiectul strategiei de combatere a epidemiei cu coronavirus în România, pot derula programele naționale de sănătate pe perioada stării de urgență, fără a fi necesară nominalizarea acestora în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.
(10) Pentru unitățile sanitare cu paturi a căror structură organizatorică se modifică pe perioada stării de urgență o nouă evaluare conform noii structurii se face în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.”