Bani in plus la rectificare pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia”

Alesii din Consiliul general al Capitalei au aprobat proiectul de rectificare bugetara a Municipiului Bucuresti.

La capitolul sanatate,  doar doua spitale vor primi bani in plus.

Spitalul Clinic de Nefrologie ‘Dr. Carol Davila’ va primi 2,9 milioane euro pentru reparatii curente si achizitionarea de aparatura, iar Spitalul Clinic de Psihiatrie ‘Al. Obregia’ va beneficia de 1,5 milioane euro pentru dotarea cu paturi si echipamente medicale, potrivit Curentul.info.

Bugetul Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti va fi majorat cu 27 milioane lei, ajungand la un total de 123 milioane, Clubul Sportiv al Municipiului Bucuresti isi va adauga la bugetul initial de 61,9 milioane un total de 10,2 milioane lei, iar bugetul pentru Catedrala Mantuirii Neamului va fi majorat cu un milion de euro, in urma unei solicitari a Patriarhiei Romane.

De asemenea, aproape un milion de euro sunt prevazuti la rectificare pentru achizitionarea a sase salvari — autospeciale de interventie, doua de tip C si patru de tip B1/ B2, solicitate de Serviciului de Ambulanta Bucuresti Ilfov (SABIF).