1. Temeiul juridic
Interdicția judecătorească are o reglementare distinctă în prevederile Noului Cod Civil la art. 104 și următoarele, art. 164-177, fiind incadrată sugestiv în cadrul Titlului III „Ocrotirea persoanei fizice” din cadrul Cărții I: „Despre persoane.”
Incidenta legislativa:
art. 104. Interesul persoanei ocrotite
(1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileşte numai în interesul acesteia.
(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se ţină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile sale.
art. 105. Persoanele ocrotite
Sunt supuşi unor măsuri speciale de ocrotire minorii şi cei care, deşi capabili, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îşi administreze bunurile şi nici să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare.
art. 106. Măsurile de ocrotire
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
Citind aceste norme observăm că interdicția judecătorească este o măsură de ocrotire, de drept civil, care poate fi dispusă numai de către instanța de judecată (așa cum arată și denumirea), daca și numai dacă interesul persoanei fizice o impune.
2. Noțiune
Practica și literature de specialitate a conturat o noțiune distinctă cu privire la interdicția judecătorească și anume: interdicția judecătorească este măsura care se ia față de “persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienației sau debilității mintale, constând în lipsirea de capacitate de exercițiu și instituirea tutelei.”
3. Condiții specific punerii sub interdicție
Dispozitiile Art. 164 din Noul Cod civil, stipulează la alineatul 1 că Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.
Din conținutul articolului anterior menționat rezultă în mod clar faptul că pentru punerea sub interdicție judecătorească trebuiesc îndeplinite cumulativ trei condiții:
a) lipsa de discernământ a persoanei
Discernământul reprezintă o stare de fapt, iar nu de drept, a persoanei fizice, acesta presupune o voință conștientă, facultatea de a discerne și de a judeca lucrurile la adevărata lor valoare. Altfel spus, persoana a cărei punere sub interdicție se cere, trebuie să nu aibă capacitatea de a înțelege urmările legale ale manifestării sale de voință.
b) cauza lipsei discernământului este alienația ori debilitatea mintală de care suferă persoana
Aceste cauze a lipsei discernământului sunt stabilite de medicul de specialitate.
În completarea acestor cauze legale, limitativ și expres prevăzute de lege, jurisprudența a mai reținut că punerea sub interdicţie este condiționată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent. Aceasta înseamnă că slăbirea trecătoare a facultăţilor mintale, inconştienţa generată de beţie, hipnoză, de unele decepţii trecătoare, etc. nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri.
Concluzia este că diagnosticul celui în cauză trebuie să fie ireversibil!
c) lipsa discernământului să nu îi permită persoanei să se îngrijească de interesele sale
Aceasta trebuie să fie consecința lipsei discernământului, justificată prin faptul că persoana nu se poate îngriji de interesele sale în cadrul circuitului civil.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele aspecte: “dacă o persoană, deşi capabilă, deci cu discernământ, nu poate să-şi administreze bunurile şi să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, nu sunt întrunite condiţiile pentru punerea sub interdicţie, ci cele pentru instituirea curatelei.”
4. Subiecte
Legiuitorul a stabilit în mod clar “Cine poate fi pus sub interdicție judecătorească?” , astfel a statuat la alin. 2 al art. 164 NCC, că Pot fi puşi sub interdicţie judecătorească şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Prin aplicarea deducției legale rezultă faptul că pot fi puse sub interdicție judecătorească atât persoanele majore, cât și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă, doar dacă suferă de alienație sau debilitate mintală și dacă îndeplinesc toate celelalte condiții mai sus menționate.