Eveniment creditat cu 30 credite EMC de către Colegiul Medicilor din România
Dragi colegi,
Avem plăcerea de a vă invita la cea de-a III-a ediție a Școlii de Vară de Psihopatologie, organizată de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, Facultatea de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, Societatea Portugheză de Psihiatrie și Sănătate Mintală și Asociația Medicilor Rezidenți în Psihiatrie din România.
Psihopatologia este esențială în pregătirea oricărui medic psihiatru prin studiul sistematic al experiențelor subiective și conștiente ale pacientului, reprezentând fundamentului pe care se bazează diagnosticul și clasificarea entităților patologice în psihiatrie.
Primele două ediții au reunit tineri psihiatri din toate centrele universitare din România. Aplicanții au beneficiat de o serie de resurse bibliografice pentru a se familiariza cu terminologia psihopatologiei fenomenologice. În plus față de contribuția remarcabilă adusă de lectorii naționali și internaționali, participanții au avut ocazia de a colabora și lucra în echipe. Cele mai bune prezentări au beneficiat de recunoaștere prin acordarea premiului „Mircea Lăzărescu”.
Suntem încrezători că ediția din acest an va reprezenta o experiență unică și va aduce atât informații valoroase, cât și oportunități de networking pentru participanți, într-un cadru plin de istorie și atmosferă prietenoasă, la Păltiniș.
Ediția din acest an se bucură de sprijinul Secțiunilor de Psihopatologie ale European Psychiatric Association (EPA) și World Psychiatric Association (WPA).
Atelierele din cardul școlii vor fi coordonate de către:
- Acad. Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu (Timișoara, România)
- Prof. Univ. Dr. Luís Madeira (Lisabona, Portugalia)
- Psihoterapeut Dr. Liana Don (Cluj-Napoca, România)
- Psihoterapeut Dr. Petre Rădescu (București, România)
- Conf. Univ. Dr. Ciprian Băcilă (Sibiu, România)
- Șef lucr. Univ. Dr. Ana Giurgiuca (București, România)
Programul științific al Școlii de Vară poate fi consultat la acest link.
Adresabilitate: Membri ARPP sau AMRPR cu cotizația achitată în anul 2024 – medici rezidenți în psihiatrie aflați în anii II-V de pregătire și medici specialiști psihiatri cu vârsta maximă de 40 de ani.
Taxa de membru A.R.P.P. poate fi achitată accesând următorul link: https://e-psihiatrie.ro/membrii/
Taxa de membru A.M.R.P.R. poate fi achitată accesând următorul link: https://amrpr.ro/wp/cum-devii-membru/
Pentru înscriere sunt necesare:
- Cunoașterea bună a limbii engleze;
- Curriculum vitae;
- Scrisoare de intenție;
- Scrisoare de recomandare din partea îndrumătorului sau superiorului;
- Dovada de membru ARPP sau AMRPR.
Acestea vor fi trimise la adresa scoaladevara.arpp@gmail.com, într-un singur document, în format .pdf, până în data de 13 mai 2024. Scopul nostru este de a crea un grup divers de participanți, din regiuni diferite ale țării. Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate canditaților pe e-mail, în data de 15 mai 2024.
Număr maxim de participanți: 20.
Cazarea și mesele vor fi asigurate de organizatori la Centrul de perfecționare și cercetare din Păltiniș al Universității Lucian Blaga Sibiu.
Așteptăm cu interes participarea dumneavoastră la Școala de Vară de Psihopatologie!
Cu prietenie,
Șef lucr. Univ. Dr. Ana Giurgiuca
Conf. Univ. Dr. Ciprian Băcilă
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.