Obligarea la tratament medical este o măsură de siguranţă cu caracter medical, prevăzută de art. 113 Cod penal, dispusă de instanţa de judecată atunci cand se constată printr-un examen psihiatric că făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate. Această măsură de siguranţă constă în obligarea făptuitorului de a se prezenta in mod regulat la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Pentru a dispune obligarea făptuitorului la tratament medical, este necesar să fie întrunite cumulativ urmatoarele condiţii:
- măsura se poate lua numai faţă de făptuitor, respectiv faţă de persoana care a savarşit o faptă prevazută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracţiune. In consecinţă, această masură poate fi aplicată si atunci când fapta savarşită de făptuitor este prevazută de legea penală, dar nu indeplineste toate trăsăturile esenţiale impuse de lege pentru a constitui o infracţiune;
- măsura se poate lua numai in cazul in care se apreciază ca făptuitorul reprezintă pericol pentru societate;
- măsura se poate lua numai in cazul in care starea de pericol este generată de condiţia făptuitorului, condiţie generată de o boală, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool ori alte substanţe psihoactive;
Luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical are caracter facultativ. Legea nu face nici o trimitere sau precizare expresă referitoare la natura sau gravitatea bolii, insă este cert că orice maladie fizică sau psihică ar putea motiva dispunerea acestei măsurii, daca se apreciază, că din cauza acesteia, făptuitorul reprezintă un pericol pentru societate.
Obligarea la tratament medical se ia pe o perioadă de timp nedeterminată si durează până la însănătoşirea făptuitorului ori până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Datorită caracterului in esenţă pur preventiv, al acestei măsuri, legea permite ca obligarea la tratament medical sa fie luată şi in mod provizoriu, de îndată ce se constată starea de pericol a învinuitului sau inculpatului, indiferent de stadiul în care se gaseşte procesul penal. In cazul acesta, măsura işi pastrează caracterul provizoriu până la pronunţarea sentinţei (de condamnare sau de achitare), când instanţa poate dispune transformarea acestei măsuri provizorii într-o măsură definitivă.
Dacă se constată însanatoşirea sau ameliorarea stării de sănătate a făptuitorului, în cazul măsurii cu caracter provizoriu, se va dispune ridicarea măsurii de siguranţă, conform art. 246 alin. 9 Cod procedură penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia. Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza.
Dacă, ameliorarea sau însănătoşirea făptuitorului intervine după luarea definitivă a măsurii de siguranţă, se va dispune încetarea acesteia, conform art. 568 alin. 4 Cod procedură penală, de către instanţa de judecată, în şedinţă publică, după primirea unui raport de expertiză medico-legală, a concluziilor medicului de specialitate si după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale avocatului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar.
In situatia in care această măsură de siguranţă însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, tratamentul medical se efectuează şi în timpul executării pedepsei. In acest caz, o copie a dispozitivului hotărârii împreună cu o copie a raportului medico-legal se trimit administraţiei locului de deţinere. Dacă tratamentul nu are ca rezultat însănătoşirea făptuitorului până la terminarea executării pedepsei, tratamentul medical este necesar a fi continuat şi in libertate, neshimbându-se natura acestei măsuri de siguranţă ci doar modul ei de executare, fostul condamnat urmând sa se prezinte in continuare la o unitate sanitară pentru efectuarea tratamentului.
In situaţia în care măsura de siguranţă a obligării la tratament medical a fost dispusă, fără a fi insotiţă de o pedeapsă privativă de libertate, aceasta se va pune in executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi copiei de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, unitatea sanitară la care este obligata sa se prezinte de indata, cu scopul de a se efectua tratamentul, atrăgându-i-se totodată atenţia că, în cazul nerespectării acestei măsuri, se va dispune internarea medicală.
Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical are obligaţia de a comunica instanţei: dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; daca aceasta se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare; daca este necesară internarea medicală, datorita înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei; ori daca efectuarea tratamentului medical nu se mai impune, datorita ameliorării stării de sănătate a persoanei. In situaţia în care unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea acestor informaţii se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară.
Dacă în timpul executării măsurii se constată că, pentru a înlătura starea de pericol, este necesară aplicarea unui alt tratament sau chiar internarea medicală, ori în situaţia in care se constată ca nu se mai impune efectuarea unui tratament, instanţa de executare sau judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară, in urma primirii comunicării de la unitatea sanitară care efectuează tratamentul, va dispune efectuarea unui raport medico-legal. In toate aceste cazuri, persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii vor fi înaintate instanţei. Dacă persoana obligată la tratament medical nu cooperează, refuzând să se prezinte la examinare în vederea efectuării expertizei, se va sesiza procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui mandat de aducere, în scopul prezentării la comisia medico-legală.
După primirea raportului de expertiză medico-legală şi a concluziilor medicului specialist desemnat de persoana fată de care se dispusese masura de siguranţă a obligării la tratament medical, instanţa, în şedinţă publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale avocatului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, şi dispune fie încetarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, fie inlocuirea tratamentului medical, fie chiar internarea medicală.
Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.
Revocarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical poate fi solicitată şi de către persoana faţă de care s-a dispus măsura, sau de către procuror în situaţia in care temeiul care a impus dispunerea acestei măsurii nu mai există, respectiv situaţia în care tratamentul a avut ca rezultat ameliorarea bolii sau însănatoşirea făptuitorului, înlaturându-se astfel starea de pericol.