Incidente precum cele petrecute la metroul bucurestean cand o tanara de 25 de ani a murit dupa ce a fost impinsa pe sine de o alta femeie, aduc in discutie cat de eficienta este legislatia in ceea ce priveste pacientii cu probleme psihice.
Medicii spun ca in prezent nu au parghii sa-i trateze pe cei care nu-si dau acordul pentru a primi ajutor.
La doua zile dupa tragicul eveniment, in statia Unirii 2 a avut loc un altul, de data aceasta minor. Este vorba de o amenintare la adresa unei femei.
„De obicei, dupa evenimente tragice, are loc un ecou seismic social, o forma de contagiune sociala, destul de limitata. Cu alte cuvinte, vor fi persoane cu o anumita structura psihologica, pe undeva motivate, agitate, al caror comportament este influentat in mod direct si indirect si de dimensiunea afectiva a faptelor,” a spus, la Digi24, medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
„Dintr-odata ne-am trezit intr-o capitala cu multe nereguli si unde exista si persoane cu probleme psihologice, psihiatrice, care nu mai pot fi la fel de bine gestionate ca in trecut. Sunt simptome care urmeaza din aste, sunt la nivelul sistemului de sanatate si al sistemului de ingrijiri psiho-sociale. Merita sa lansam o invitatie autoritatilor, dincolo de resursa politieneasca, sa vada ce pot oferi acestor oameni, ca servicii de sanatate mintala. Bolnavii psihic nu misuna printre noi, sunt oameni care au o dizabilitate, au suferinte si sunt uitati de stat. E regretabil ca ii vedem asa, dar trebuie sa facem ceva pentru ei. Psihiatria sprijinita de stat esueaza lamentabil la acest lucru”, a adaugat el conform sursei mentionate.
De asemenea, el mai spune ca nu este o problema de bani, in conditiile in care multe tratamente de specialitate sunt decontate complet de stat.
„Problema e singuratatea, alienarea. Ajunge sa se separe, sa se izoleze de toti, de familie, de prieteni. Pentru acesti oameni cu probleme psihologice, legea nu are parghii pentru a-l prelua. Daca omul refuza si daca nu e un pericol iminent, nimeni nu poate face nimic. Toata lumea ridica mainile in sus si spune: nu avem ce face. Pentru acest om singur e nevoie de un nou plafon legal. Trebuie privilegii sporite pentru medici, politisti, pentru ca acest om poate fi ajutat”, a mai spus medicul Gabriel Diaconu la Digi24.