Romania, condamnata la CEDO in cazul unui barbat internat la Psihiatrie de 10 ani. Avocatul Poporului face verificari

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu si va verifica mai multe spitale de psihiatrie din tara, in urma condamnarii Romaniei la CEDO intr-un caz privind o persoana cu tulburari psihice care este inchisa de 10 ani intr-o unitate spitaliceasca de acest gen.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu si va efectua, in cursul anului 2018, vizite in spitale de psihiatrie, urmand ca acestea sa aiba ca obiectiv si verificarea respectarii procedurilor de internare nevoluntara (procedura, decizie de internare, reevaluare periodica). In cadrul demersurilor Avocatului Poporului va fi verificata existenta unor eventuale situatii similare celei in urma careia Romania a suferit o condamnare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)”, scrie intr-un comunicat de presa.

Sesizarea din oficiu este urmare a aparitiei in presa a unor informatii conform carora Romania a fost condamnata la CEDO dupa ce un cetatean roman a fost internat intr-un spital de psihiatrie, dovedindu-se ca acesta sufera de o tulburare psihica ce-l face periculos pentru societate, dar nu a fost eliberat timp de 10 ani, din 2007.

Conform relatarilor din presa, in cei peste zece ani care s-au scurs de atunci, acesta nu a fost eliberat, prelungirea masurii de internare medicala facandu-se fara temeiuri justificate si in afara legii, potrivit concluziei judecatorilor CEDO.