Glosar termeni P

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

PARAFRENIE
A)Termen propus de Kraepelin pentru a desemna acele psihoze delirante cronice care, ca si in paranoia, nu sunt insotite de deteriorare intelectuala si nu evolueaza spre dementa; ele se aseamana insa cu schizofrenia prin constructiile delirante bogate si nesistematizate, bazate pe halucinatii si fabulatii.
B) Termen propus de Freud pentru a desemna fie schizofrenia („parafrenie propriu-zisa”), fie grupul paranoia-schizofrenie.
In zilele noastre, acceptia data de Kraepelin prevaleaza in raport cu cea propusa de Freud.

PARANOIA
Psihoza cronica caracterizata printr-un delir mai mult sau mai putin sistematizat, predominanta interpretativitatii, absenta deficitului intelectual si care, in general, nu evolueaza spre deteriorare. Freud include in paranoia nu numai delirul de persecutie, ci si erotomania, delirul de gelozie si delirul de grandoare.

PARINTE COMBINAT (PARINTI COMBINATI)
Termen introdus de Melanie Klein pentru a desemna o teorie sexuala infantila care se exprima in diverse fantasme reprezentand parintii uniti intr-o relatie sexuala neintrerupta: mama continand penisul tatalui sau pe tata in totalitatea lui; tatal continand sanul mamei sau pe mama in totalitatea ei; parintii inseparabil confundati intr-un coit.
Ar fi vorba aici de fantasme foarte arhaice si puternic anxiogene.

PERECHE DE CONTRARII
Termen utilizat adeseori de Freud pentru a desemna mari opozitii de baza, fie la nivelul manifestarilor psihologice sau psihopatologice (de exemplu: sadism-masochism, voaiorism-exhibitionism), fie la nivel metapsihologic (de exemplu: pulsiune de viata-pulsiune de moarte.

PERLABORARE
Proces de integrare a unei interpretari si de depasire a rezistentelor pe care le suscita interpretarea in analiza. Este vorba de un travaliu psihic care permite subiectului sa accepte anumite elemente refulate si sa se elibereze de dominatia mecanismelor repetitive. Perlaborarea este o constanta a curei analitice, dar actioneaza in mod particular in anumite faze in care tratamentul pare sa stagneze sau in care rezistenta persista, desi a fost interpretata.
Din punct de vedere tehnic, perlaborarea este favorizata de interpretarile analistului, interpretari constand mai ales in a arata cum aceleasi semnificatii se regasesc in contexte diferite.

PERVERSIUNE
Deviatie in raport cu actul sexual, „normal”, definit ca un coit, vizand obtinerea orgasmului prin penetrarea genitala, cu o persoana de sex opus. Se vorbeste despre perversiune: cand orgasmul este obtinut cu alte obiecte sexuale (homosexualitate, pedofilie, zoofilie, etc.) sau prin alte zone corporale (coit anal, de exemplu); cand orgasmul este imperios subordonat anumitor conditii extrinseci (fetisism, travestism, voaiorism si exhibitionism, sado-masochism) ce provoaca prin ele insele placerea sexuala. In general, se desemneaza ca perversiune ansamblul comportamentului psihosexual ce presupune conditii atipice pentru obtinerea placerii sexuale.

PHANTASY (FANTASMA)
Grafie propusa de Suzan Isaacs si adoptata de diversi autori si traducatori pentru a desemna fantasma inconstienta si a marca distinctia fata de fantasma constienta.

PLASTICITATE A LIBIDOULUI
Capacitate a libidoului de a-si schimba mai mult sau mai putin usor obiectul sau modul de satisfacere.

PLACERE DE ORGAN
Forma de placere ce caracterizeaza satisfacerea autoerotica a pulsiunilor partiale: excitatia unei zone erogene se calmeaza in insusi locul in care se produce, independent de satisfacerea altor zone si fara relatie directa cu indeplinirea unei functii.

POZITIE DEPRESIVA
Dupa Melanie Klein: modalitate a relatiilor de obiect consecutiva pozitiei paranoide; ea se instituie in jurul varstei de patru luni si este progresiv depasita in cursul primului an, desi ea mai poate fi regasita in cursul copilariei si reactivata la adult, mai ales in doliu si starile depresive. Ea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: copilul devine capabil sa-si perceapa mama ca obiect total; clivajul dintre obiectul „bun” si obiectul „rau” se atenueaza, astfel incat pulsiunile libidinale si ostile tind sa se raporteze la acelasi obiect; angoasa, numita depresiva, se refera la pericolul fantasmatic de a distruge si de a pierde mama din cauza sadismului subiectului; aceasta angoasa este combatuta prin diferite modalitati defensive (defensa maniacala sau defense mai adecvate: reparatie, inhibitie a agresivitatii) si depasita cand obiectul iubit este introiectat in mod stabil si securizant.

POZITIE PARANOIDA
Dupa Melanie Klein, modalitate a relatiilor de obiect specifica primelor patru luni de existenta, dar care se poate regasi ulterior in cursul copilariei si la adult, mai ales in starile paranoide si schizofrenice. Ea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: pulsiunile agresive coexista de la inceput cu pulsiunile libidinale si sunt deosebit de puternice; obiectul este partial (in principal sanul matern) si clivat in obiectul „bun” si obiectul „rau”; procesele psihice prevalente sunt introiectia si proiectia; angoasa, intensa, este de natura persecutiva (distrugere de catre obiectul „rau”).

PRECONSTIENT (s. si adj.)
A)Termen utilizat de Freud in cadrul primei sale topici: ca substantiv, el desemneaza un sistem al aparatului psihic net distinct de sistemul inconstient (Ics); ca adjectiv, el califica operatiile si continuturile acestui sistem preconstient (Pcs). Acestea nu sunt prezente in campul actual al constiintei si sunt deci inconstiente in sensul „descriptiv” al termenului (vezi: Inconstient, B), dar se diferentiaza de continuturile sistemului inconstient prin faptul ca raman de fapt accesibile constiintei (cunostinte si amintiri neactualizate, de exemplu).
Din punct de vedere metapsihologic, sistemul preconstient este guvernat de procesul secundar. El este separat de sistemul inconstient prin cenzura care nu permite continuturilor si proceselor inconstiente sa treaca in Pcs fara sa sufere transformari.
B) In cadrul celei de a doua topici freudiene, termenul „preconstient” este utilizat mai ales ca adjectiv, pentru a califica ceea ce scapa constientului actual, fara a fi inconstient in sens strict. Din punct de vedere sistemic, el califica continuturi si procese legate mai ales de eu, dar si de supraeu.

PREGENITAL
Adjectiv utilizat pentru a califica pulsiunile, organizarile, fixatiile, etc. care se raporteaza la perioada dezvoltarii psihosexuale in care primatul zonei genitale nu este inca stabilit (vezi: Organizare).

PREOEDIPIAN
Califica perioada de dezvoltare psihosexuala anterioara instaurarii compelxului Oedip; in aceasta perioada, predomina, pentru ambele sexe, legatura cu mama.

PRESIUNE (A PULSIUNII)
Factor cantitativ variabil ce caracterizeaza fiecare pulsiune si care explica in ultima instanta actiunea declansata pentru a obtine satisfacerea; chiar atunci cand satisfacerea este pasiva (a fi vazut, a fi batut), pulsiunea, in masura in care exercita o „presiune”, este activa.

PRINCIPIUL CONSTANTEI
Principiu enuntat de Freud conform caruia aparatul psihic tinde sa mentina la un nivel cat mai scazut sau cel putin cat mai constant cu putinta cantitatea de excitatie pe care o contine. Constanta este obtinuta, pe de o parte, prin descarcarea energiei deja existente, iar, pe de alta parte, prin evitarea a ceea ce ar putea creste cantitatea de excitatie si apararea impotriva acestei cresteri.

PRINCIPIUL INERTIEI (NEURONALE)
Principiu de functionare al sistemului neuronal postulat de Freud in „Proiect de psihologie” („Entwurf einer Psychologie”, 1895): neuronii tind sa evacueze complet cantitatile de energie pe care le primesc.

PRINCIPIUL NIRVANA
Termen propus de Barbara Low si reluat de Freud pentru a desemna tendinta aparatului psihic de a reduce la zero sau macar de a reduce cat mai mult posibil orice cantitate de excitatie de origine externa sau interna.

PRINCIPIUL PLACERII
Unul dintre cele doua principii care guverneaza, dupa Freud, functionarea mentala: ansamblul activitatii psihice are ca scop sa evite neplacerea si sa procure placerea. In masura in care neplacerea este legata de cresterea cantitatii de excitatie, iar placerea de reducerea ei, principiul placerii este un principiu economic.

PROBA A REALITATII
Proces postulat de Freud, care permite subiectului sa distinga intre stimulii interni si cei provenind din lumea exterioara si sa previna confuzia posibila intre ceea ce subiectul percepe si ceea ce nu face decat sa-si reprezinte, confuzie care sta la baza halucinatiei.

PROCES PRIMAR, PROCES SECUNDAR
Cele doua moduri de functionare a aparatului psihic, asa cum au fost ele puse in evidenta de Freud. Ele pot fi diferentiate radical:
a) din punct de vedere topic: procesul primar caracterizeaza sistemul inconstient, procesul secundar caracterizeaza sistemul preconstient-constient;
b) din punct de vedere economico-dinamic: in cazul procesului primar, energia psihica se scurge liber, trecand fara piedici de la o reprezentare la alta, conform mecanismelor de deplasare si condensare: ea tinde sa reinvesteasca deplin reprezentarile legate de trairile de satisfacere constitutive ale dorintei (halucinatie primitiva). In cazul procesului secundar, energia este mai intai „legata” inainte de a se scurge in mod controlat; reprezentarile sunt investite in mod stabil, satisfactia este amanta, permitand astfel experiente mentale care testeaza diferitele cai de satisfacere posibile.
Opozitia dintre procesul primar si procesul secundar este corelativa opozitiei dintre principiul placerii si principiul realitatii.

PROIECTIE
A) Termen utilizat intr-un sens foarte general in neurofiziologie si in psihologie pentru a desemna operatia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat si localizat in exterior, fie trecand de la centru la periferie, fie de la subiect la obiect. Acest sens comporta acceptii destul de diferite.
B) In sensul psihanalitic propriu-zis, operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in altul, persoana sau lucru, calitati, sentimente, dorinte, chiar „obiecte” pe care nu le cunoaste sau le refuleaza in sine insuri. Este vorba aici de o aparare de origine foarte arhaica, ce actioneaza mai ales in paranoia, dar si in moduri de gandire „normale”, cum ar fi superstitia.

PSIHANALIZA
Disciplina creata de Freud si in care se pot distinge trei niveluri: A) O metoda de investigatie care consta in esenta in punerea in evidenta a semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor, productiilor imaginare (vise, fantasme, deliruri) ale unui subiect. Aceasta metoda se bazeaza in principal pe asocierile libere ale subiectului, asocieri libere care sunt garantul validitatii interpretarilor. Interpretarea psihanalitica se poate extinde si la creatii umane pentru care nu dispunem de asocieri libere.
B) O metoda psihoterapeutica bazata pe acest mode de investigare si avand ca specific interpretarea controlata a rezistentei, transferului, si dorintei. Acest sens se regaseste in utilizarea termenului psihanaliza ca sinonim cu termenul cura psihanalitica; exemplu: a intreprinde o psihanaliza (sau: o analiza).
C) Un ansamblu de teorii psihologice si psihopatologice in care sunt sistematizate rezultatele obtinute prin metoda psihanalitica de investigare si tratament.

PSIHANALIZA CONTROLATA (sau SUB CONTROL)
Psihanaliza condusa de un psihanalist in curs de formare despre care el raporteaza periodic unui psihanalist experimentat care-l ghideaza in intelegerea si directionarea curei si-l ajuta sa-si constientizeze contratransferul. Acest mod de formare urmareste mai ales sa permita incepatorului sa sesizeze in ce consta interventia propriu-zis psihanalitica in raport cu alte modalitati de actiune psihoterapeutica (sugestii, sfaturi, directive, lamuriri, sprijin, etc.).

PSIHANALIZA SALBATICA
Intr-un sens larg, tip de interventie a „psihanalistilor” amatori sau neexperimentati, care se bazeaza pe notiuni psihanalitice adesea prost intelese, pentru a interpreta simptome, vise, cuvinte, actiuni, etc. Intr-un sens mai tehnic, se va califica drept salbatica o interpretare care nu tine seama de o situatie analitica determinata in dinamica sa actuala si in singularitatea sa, mai ales relevand direct continutul refulat, fara a lua in considerare rezistenta si transferul.

PSIHONEVROZA
Termen folosit de Freud pentru a caracteriza, in opozitia lor cu nevrozele actuale, afectiunile psihice in care simptomele sunt expresia simbolica a conflictelor infantile, adica a nevrozelor de transfer si nevrozelor narcisice.

PSIHONEVROZA DE APARARE
Termen folosit de Freud in anii 1894-1896 pentru a desemna un anumit numar de afectiuni psihonevrotice (isterie, fobie, obsesii, anumite psihoze), punand in evidenta rolul conflictului defensiv descoperit la inceput in isterie.
O data admisa ideea ca in orice psihonevroza apararea are o functie esentiala, termenul psihonevroza de aparare, care se justifica prin valoarea sa euristica, dispare, in favoare acelui de psihonevroza.

PSIHOTERAPIE
A) In sens larg, orice metoda de tratament a tulburarilor psihice sau corporale care utilizeaza mijloace psihologice si, mai precis, relatia terapeutului cu bolnavul: hipnoza, sugestia, reeducarea psihologica, persuasiunea, etc.; in acest sens psihanaliza este o forma de psihoterapie.
B) In sens mai restrans, psihanaliza este adesea opusa diverselor forme de psihoterapie; aceasta pentru o serie intreaga de motive, printre care: functia majora a interpretarii conflictului inconstient, analiza transferului care urmareste rezolvarea acestuia.
C) Sub numele de „psihoterapie psihanalitica” se intelege o forma de psihoterapie care se bazeaza pe principiile teoretice si tehnice ale psihanalizei, fara a realiza totusi conditiile unei cure psihanalitice riguroase.
Este vorba aici de o compulsie cu aspect „magic”, caracteristica mai ales nevrozei obsesionale.

PSIHOZA
1) In clinica psihanalitica, conceptul de psihoza are adesea o utilizare extrem de larga, acoperind o gama intreaga de maladii mentale, fie ca sunt manifest organo-genetice (paralizia generala, de exemplu), fie ca etimologia lor ramane in ultima instanta problematica (schizofrenia, de pilda).
2) In psihanaliza, nu s-a urmarit de la inceput realizarea unei clasificari care sa cuprinda totalitatea maladiilor mentale cunoscute in psihiatrie; mai intai, s-a manifestat interes pentru maladiile cele mai direct accesibile investigatiei analitice; in interiorul acestui camp mai restrans decat cel al psihiatriei, diferentierile majore sunt cele care se stabilesc intre perversiuni, nevroze si psihoze.
In aceasta ultima grupa, psihanaliza a incercat sa defineasca diferite structuri: pe de o parte, paranoia (in care sunt incluse, in general, afectiunile delirante) si schizofrenia; pe de alta parte melancolia si mania.
Din punct de vedere al teoriei psihanalitice, numitorul comun al psihozelor este o perturbare primara a relatiei libidinale cu realitatea, majoritatea simptomelor manifeste (mai ales, constructia deliranta) fiind tentative secundare de restaurare a legaturii obiectale.

PULSIUNE
Proces dinamic constand intr-o presiune (incarcatura energetica, factor de motricitate) care face ca organismul sa tinda spre un scop. Dupa Freud, o pulsiune isi are sursa intr-o excitatie corporala (stare de tensiune); scopul ei este de a suprima starea de tensiune din sursa pulsionala; pulsiunea isi poate atinge tinta in obiect sau multumita lui.

PULSIUNE AGRESIVA
Desemneaza pentru Freud pulsiunile de moarte in masura in care sunt indreptate spre exterior. Scopul pulsiunii agresive este distrugerea obiectului.

PULSIUNE DE DOMINATIE
Termen utilizat in cateva ocazii de Freud, fara ca semnificatia lui sa poata fi precis codificata. Freud intelege prin acest termen o pulsiune nonsexuala, care nu se uneste decat secundar cu sexualitatea si al carei scop este de a domina obiectul prin forta.

PULSIUNE PARTIALA
Prin acest termen, se desemneaza elementele ultime la care ajunge psihanaliza in analiza sexualitatii. Fiecare dintre aceste elemente se defineste printr-o sursa (de exemplu, pulsiune orala, pulsiune anala) si un scop (de exemplu, pulsiunea de a vedea, pulsiunea de a domina).
Termenul „partial” nu inseamna numai ca pulsiunile partiale sunt specii apartinand clasei pulsiunii sexuale in generalitatea sa; el trebuie luat mai ales in sens genetic si structural: pulsiunile partiale functioneaza mai intai independent si tind sa se uneasca in diferite organizari libidinale.

PULSIUNE SEXUALA
Presiune interna careia psihanaliza ii da un camp de actiune mult mai larg decat cel al activitatii sexuale in sensul curent al termenului. In cazul ei, se verifica perfect anumite caracteristici ale pulsiunii, care se deosebesc de instinct: obiectul ei nu este biologic predeterminat, modalitatile de satisfacere (scopuri) sunt variabile, mai exact legate de functionarea unor zone corporale determinate (zone erogene), dar susceptibile sa insoteasca activitatile cele mai variate pe care se sprijina. Aceasta diversitate a surselor somatice ale excitatiei sexuale presupune ca pulsiunea sexuala nu e de la inceput unificata; ea este mai intai faramitata in pulsiuni partiale a caror satisfacere este locala (placere de organ).
Psihanaliza arata ca pulsiunea sexuala este, la om, strans legata de un joc de reprezentari sau fantasme care o determina. Ea se organizeaza sub primatul genitalitatii doar la capatul unei evolutii complexe si aleatorii si numai astfel ea regaseste fixitatea si finalitatea manifeste ale instinctului.
Din punct de vedere economic, Freud postuleaza existenta unei energii unice in vicisitudinile pulsiunii sexuale: libidoul.
Din punct de vedere dinamic, Freud vede in pulsiunea sexuala un pol necesarmente prezent al conflictului psihic: ea este obiectul privilegiat al refularii in inconstient.

PULSIUNI DE AUTOCONSERVARE
Termen prin care Freud desemneaza ansamblul nevoilor legate de functiile corporale necesare conservarii vietii individului si al caror prototip il constituie foamea. Pulsiunile de autoconservare sunt opuse de Freud pulsiunilor sexuale in cadrul primei sale teorii a pulsiunilor.

PULSIUNI DE MOARTE
In cadrul unei teorii freudiene a pulsiunilor, desemneaza o categorie fundamentala de pulsiuni care se opun pulsiunilor de viata si care tind la reducerea completa a tensiunilor, adica la readucerea fiintei vii la starea anorganica. Indreptate mai intai spre interior si tinzand la autodistrugere, pulsiunile de moarte sunt secundar dirijate spre exterior, manifestandu-se, in acest caz sub forma pulsiunii agresive sau de distrugere.

PULSIUNI DE VIATA
Categorie mare de pulsiuni pe care Freud, in ultima sa teorie, le opune pulsiunilor de moarte. Ele tind spre constituirea unor unitati din ce in ce mai mari. Pulsiunile de viata, desemnate si prin termenul Eros, cuprind nu numai pulsiunile sexuale propriu-zise, dar si pulsiunile de autoconservare.

PULSIUNILE EULUI
In cadrul primei teorii a pulsiunilor (asa cum este formulata de Freud in anii 1910-1915), pulsiunile eului desemneaza un tip specific de pulsiuni, a caror energie este pusa in serviciul eului in conflictul defensiv; ele sunt asimilate pulsiunilor de autoconservare si opuse pulsiunilor sexuale.

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z