Depresia

 
Senzatia de tristete sau oboseala,insomnia, reactia de iritare si nervozitate reprezinta probleme importante pe care trebuie sa le comunicati medicului.

Relatiile conflictuale, griji profesionale sau financiare, pierderea unei persoane dragi si boala fizica reprezinta reactii la problemele vietii, care pot deveni atat de puternice incat sa provoace o stare mult mai intensa: depresia.

Aceasta boala trebuie tratata repede si eficient. Din acest motiv, este esential sa intelegeti in profunzime simptomele depresiei, cum sa le abordati si cum sa preveniti aparitia lor viitoare.

Simptomele depresiei

Ati experimentat unele din aceste stari timp de cel putin 2 saptamani ?

  • Lipsa de somn sau prea mult somn
  • Lipsa de energie
  • Pierderea poftei de mancare sau pofta de mancare exagerata
  • Scaderea libidoului
  • Capacitate reduse de concentrare
  • Tendinta de a plange cu usurinta
  • Tristete
  • Ganduri negative, senzatia ca „nu are nici un rost sa traiti”
  • Sentiment de vinovatie
  • Reactii incetinite

Daca da, atunci e posibil sa fiti depresiv.

 

Cunoasterea simptomelor depresiei va poate determina pe Dvs si familia Dvs sa apelati la ajutor profesionist cat mai repede posibil. Pentru a putea determina daca o persoana sufera de depresie, Organizatia Mondiala a Sanatatii a decis ca prezenta pe o perioada de cel putin 15 zile a 5 din urmatoarele 9 simptome indica instalarea acestei boli:

 

  • Senzatie de tristete in mare parte a zilei, aproape in fiecare zi; plangeti cu usurinta
  • Pierderea interesului in activitatile cotidiene in mare parte a zilei, aproape in fiecare zi
  • Modificarea apetitului, urmata de cresterea sau scaderea greutatii corporale
    Insomnie sau somnolenta excesiva
  • Senzatie de oboseala aproape in fiecare zi
  • Senzatie de agitatie, perceputa de cei din jur
  • Dificultati de gandire sau de concentrare, referitor la sarcini sau decizii simple, aproape in fiecare zi
  • Senzatie de inutilitate sau vinovatie aproape in fiecare zi
  • Stare tensionata
  • Ganduri despre moarte sau sinucidere

 

Intrebari frecvente despre depresie

Depresia inseamna nebunie ?

Nu; „nebunia” se traduce prin pierderea contactului cu realitatea, cand individul crede in lucruri care nu exista si are un comportament incoerent, in timp ce depresia constituie o stare acuta de tristete, fara a influenta contactul cu realitatea.

Depresia constituie o dovada de slabiciune ?

Nu; depresia este o boala pe care o poate avea oricine in anumite momente mai dificile din viata.

Depresia se poate transmite genetic ?

Nu; cand e vorba de tipurile obisnuite de depresie; exceptie o face boala maniaco-depresiva, care are cauze partial genetice.

Depresia schimba personalitatea individului ?

Nu; personalitatea reprezinta o componenta stabila si permanenta a identitatii.

Cum sa se comporte rudele si prietenii cu un pacient depresiv ?

Cel mai important lucru este identificarea starii de tristete si a modificarii de comportament, pentru a determina individul sa solicite ajutor medical. Apoi, este important sa incurajati pacientul sa isi continue tratamentul inca 6 luni dupa disparitia simptomelor. In tot acest timp, este vital sa acordati tot sprijinul Dvs pacientului, asigurandu-l in mod repetat ca va depasi starea de depresie, deoarece ii lipseste increderea in sine si este supus indoielii. De asemenea, il puteti ajuta insotindu-l la vizita medicala.

Depresia afecteaza munca ?

Cand sunteti deprimat, beneficiati de resurse scazute de energie, fapt ce provoaca dificultati de concentrare. Indiferent de natura activitatii pe care o intreprindeti, depresia constituie un handicap acut pentru performante si poate fi chiar periculoasa in anumite domenii de activitate.

Depresia poate recidiva ?

Aceasta depresie poate fi prima si ultima din viata pacientului, sau poate recidiva in cazul producerii unor evenimente negative marcante in viitor. La boala maniaco-depresiva, care reprezinta o tulburare comportamentala ciclica, starile de depresie accentuata alterneaza cu starile euforice, sau, in unele cazuri, cu stari neutre. Recidiva poate fi stopata cu medicatie specifica.

 

Tratamentul depresiei

Exista doua optiuni pentru tratarea tulburarilor depresive: medicamente antidepresive si psihoterapie. In prezent, s-a demonstrat faptul ca prin combinarea simultana a acestor doua tratamente se obtine cel mai bun efect terapeutic asupra depresiei.

Medicamentele antidepresive ofera ameliorare rapida si sunt necesare atunci cand derpesia este severa sau dureaza de mult timp. Indiferent de tipul lor, acestea necesita un interval de minim doua saptamani pentru a fi eficiente in lupta cu simptomele depresiei.

Pe durata depresiei, apar modificari biochimice specifice, iar medicamentele antidepresive restabilesc echilibrul biochimic.

 

Antidepresivele prezinta caracteristici comune:

-amelioreaza simptomele depresive
-induc stare de somn si reduc incordarea, insa pentru ameliorarea starii de neliniste este nevoie de aproximativ 2 saptamani de tratament
-nu produc dependenta
-nu sunt tranchilizante
-din momentul in care incep sa isi demonstreze eficienta asupra depresiei, administrarea nu trebuie intrerupta in primele 6-7 luni, deoarece exista riscul recurentei rapide
-asemeni oricaror medicamente, antidepresivele pot avea efecte secundare
-consumul de bauturi alcoolice in timpul tratamentului provoaca o stare de ameteala

Uneori, psihoterapia este suficienta pentru tratarea unor forme de depresie.

Psihoterapia” poate consta intr-un simplu dialog cu medicul, care asculta problemele pacientului, le evalueaza impactul asupra acestuia si ofera sugestii benefice pentru depasirea situatiilor dificile, dar se poate referi si la o relatie de ordin mai tehnic cu un psihoterapeut (psihiatru sau psiholog).

Cititi si despre Mituri