Secretul professional este un drept legal statuat pentru pacienti si o obligatie a personalului medical, obligatie etica si in acelasi timp legala. Numeroase acte normative ( Codul Penal, Codul de Deontologie Medicala, Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului, Legea nr. 487/2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice) constituie cadrul legal al secretului profesional. In situatia in care aceasta obligatie de pastrare a secretului profesional este incalcata pot aparea consecinte imprevizibile pentru pacient mai ales atunci cand domeniul de activitate este psihiatria.
Dreptul pacientului la confidentialitatea actului medical si obligatia furnizorilor de servicii medicale de a pastra secretul profesional reprezinta un aspect extrem de sensibil al practivii medicale, mai ales in unele domenii, cum ar fi psihiatria. Originile secretului profesional pornesc chiar de la Juramantul lui Hippocrate.
Conform principiului confidentialitatii, pactientii pot fi incredintati ca medicul nu va dezvalui, fara acordul lor, nici un element al actului medical.
Continutul notiunii de secret profesional este mult mai larg si este definit de Codul Deontologic ca ”tot ceea ce medicul, in calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, apartinatorilor, prognostic, tratament, circumstantei in legatura cu boala si alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei.”
Exista o serie de aspecte legal ale secretului profesional care includ:
- Obligatiile furnizorilor de servicii medicale si mai ales ale medicilor, de a proteja informatiile obtinute in cadrul actului medical fata de persoane neautorizate.
- Dreptul pacientului de a cunoaste care sunt informatiile pe care medicii le detin in ceea ce ii priveste.
- Datoria medicilor de a se asigura ca in cazul in care pacientul autorizeaza dezvaluirea unor informatii el este corect informat si aceasta este vointa sa.
In practica de specialitate s-a statuat ca medicul devine un adevarat confesor iar secretul medical protejeaza pacientul de eventuale expuneri nedorite. Conditia esentiala a increderii pacientului, confidentialitatea este extrem de importanta in sfera psihiatriei. Se poate ajunge in unele situatii, atunci cand pacientul nu are incredere deplina in discretia medicului, ca acesta sa renunte la serviciile profesionale.
Asa cum am mentionat anterior baza legala a pastrarii secretului profesional este reprezentanta de norme legislative.
In situatia in care medicul este salariat al unei institutii medicale sau in situatia in care lucreaza in sistemul de asigurari de sanatate, principiul legal care obliga la pastrarea secretului medical, este cel derivat din obligatia generica a medicului de ”a avea grija”, de a se comporta fata de pacient in respectul regulilor etice ale practicarii profesiei.
Daca intre pacient si medic exista o relatie contractuala, bazata pe plata directa a serviciilor, desi acest contract poate fi nescris, o clauza uzuala este cea a pastrarii confidentialitatii. Chiar daca relatia contractuala este stabilita intre medic si pacient, obligatia incumba si personalului sanitar auxiliar, iar medicul are in plus datoria de a se asigura ca personalul auxiliar nu va avea acces decat la datele strict necesare si ca va pastra secretul profesional.
Prevederile legale cu privire la obligatia secretului profesional sunt cuprinse in dreptul romanesc in acte normative cu caracter general ( Codul Penal) si in acte normative cu caracter special (Codul de Deontologie Medicala, Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului, Legea nr. 487/2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice, Legea nr. 677 /2001 cu privire la pritectia persoanelor cu privire la datele cu caracter personal). Toate aceste acte normative garanteaza implicit dreptul pacientului la confidentialitate.
In cuprinsul actelor normative anterior mentionate se prevede ca desi obligatia confidentialitatii actului medical este garantata de lege exista si situatii in care ea poate fi depasita de o alta obligatie de interes public sau general. Este situatia pacientilor care pot constitui un pericol pentru sine, pentru familie si pentru alte persoane, caz in care legislatia permite informarea unor ”terti” cu privire la anumite acpecte ale actului medical.
Codul Penal stipuleaza in art. 227 un cadru juridic general pentru datoria de confidentialitate a medicului: ”divulgarea, fara drept, a unor date de catre acela caruia i-au fost incredintate, sau de care a luat la cunostinta in virtutea profesiei ori functiei, si care are obligatia pastrarii confidentialitatii cu privire la aceste date , se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda.” Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.”
Spre deosebire de vechea reglementare, actuala definitie nu mai stipuleaza conditia conform careia divulgarea trebuie sa determina producerea unui prejudiciu. In actuala forma simpla divulgare fara drept a datelor intruneste elementele constitutive ale infractiunii.
In concluzie, tinand cont de increderea pe care o acorda pacientul medicului sau, secretul profesional trebuie pastrat cu strictete fara a aduce atingere in vreun fel vietii private a pacientului prin divulgarea intentionata sau culpabila a acestui secret.