Articolul 17- Concluzii

Acest articol reprezinta partea a III-a a unei analize mai complexe din care fac parte: Articolul 15 – Cauze care înlătură sau diminueaza discernământul în sistemul dreptul comparat si Articolul 16 – Inlaturarea sau diminuarea discernamantului – Studii de caz în dreptul comparat-precedente judiciare

Aşadar în baza speţelor prezentate conchidem următoarele:

– Intoxicaţia cu alcool sau droguri este relevantă doar în cazul în care se produce involuntar, provocând o prejudiciere organică a creierului.

– Anomalia mentală va fi prezentă doar dacă sindromul de dependenţă alcoolică este atât de mare încât să constituie prin natura sa o anomalie mentală.

Intoxicaţia reprezintă o stare indusă, când în urma consumului de alcool sau de alte substanţe stupefiante persoana devine deprimată de frică, sentimente sau senzaţii, acestea din urmă fiind amorţite sau inhibate.

Prin urmare, coraportul dintre dependenţa de alcool şi infracţiune poate fi exprimat prin trei modalităţi principale:

1) Ebrietatea alcoolică poate provoca săvârşirea infracţiunilor comise în public (spre exemplu: acte de huliganism, vandalism etc.) sau a infracţiunilor în domeniul transportului (încălcarea regulilor de circulaţie sau de exploatare a transportului rutier, încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian, etc.);

2) Starea de intoxicare reduce din capacitatea de conştientizare, de interdicţii şi inhibiţii la făptuitor, prin urmare însoţeşte săvârşirea infracţiunilor violente, inclusiv a omorurilor;

3) Complicaţiile secundare produse de dependenţă alcoolică la fel pot sta la baza comiterii infracţiunilor;

4) Necesitatea de a procura drogurile deseori conduce la comiterea infracţiunilor contra patrimoniului.

Deteriorarea substanţială a facultăţilor mentale trebuie să constituie efectul alcoolului consumat de către inculpat, fiind un rezultat direct al tulburării sau maladiei acestuia. Nu se vor lua în consideraţie efectele unui consum voluntar de alcool. Totodată, pentru recunoaşterea diminuării discernământului nu este necesară demonstrarea faptului că a existat necesitatea zilnică, irezistibilă de a se consuma alcool.

În acest context, stabilirea existenţei anomaliei psihice depinde de natura dependenţei alcoolice şi măsura în care acest sindrom a influenţat săvârşirea involuntară a infracţiunii, fiind rezultatul unei constrângeri sau a consumului irezistibil de alcool. Totodată, se va ţine cont de următoarele împrejurări:

– gradul şi seriozitatea dependenţei alcoolice a inculpatului;

– măsura în care capacitatea de a controla volumul alcoolului consumat sau capacitatea de a alege dintre a servi alcool sau nu, a fost redusă;

– în cazul în care persoana a fost aptă de a se abţine de la consumul alcoolului pe o durată de timp relativ îndelungată,urmează să se identifice cauzele care au determinat persoana să consume alcool în calităţi mai mari decât de obicei;

– modelul obişnuit al inculpatului de a consuma alcool în zilele ce au precedat zilei când s-a comis infracţiunea;

– capacitatea inculpatului de a lua decizii în zilele obişnuite la aceiaşi oră ,în pofida consumului de alcool.

Totodată, anomalia mentală manifestată la momentul comiterii infracţiunii de omor trebuie să deterioreze substanţial una dintre cele trei capacităţi mentale ale făptuitorului:

– de a înţelege natura comportamentului propriu;

– de a formula decizii raţionale;

– de a executa autocontrolul.

Anomalia mentală şi anomalia funcţiilor mentale sunt categorii identice.                          Anomalia funcţiilor mentale va avea relevanţă juridico-penală doar în cazul în care se va stabili că anume aceasta a constituit cauza sau a contribuit semnificativ asupra discernământului persoanei sub imperiul diminuativ al căruia a fost comisă infracţiunea de omor.